Express Yourself

Lipsă totală de inspiraţie!
Degetele nu mai vor parcă, să alerge pe taste. Cuvinte rămân nerostite de gânduri blocate, fiindcă literele şi ele refuză să se contureze. Gândurile aleargă, se succed cu repeziciune şi în haosul neuronal nu reuşesc să devină idei.

Te simţi dintr-o dată bătrân, sau fără vârstă, ca şi cum ai fi trecut prin mai multe avataruri. Universul întreg se comasează, timpul se dilată, ai vrea să ai aripi să poţi zbura, să fii pentru totdeauna liber , să priveşti întregul spectacol de undeva din înaltul necuprins.

“A te manifesta liber de orice constrângere fizică ori metafizică nu este posibil. Suntem locuiţi pe rînd, de alte identităţi.” (Marin Mincu)

Timpul a stat. Am putea face abstracţie de cronologie şi să lăsăm soarele să se topească spre apus, să ne trezim că e primăvară şi nu am văzut când albul zăpezii s-a scurs şi a devenit ghiocel. Să ne prefacem că suntem într-o perpetuă vacanţă, neancoraţi în nicio realitate, plutind în neştire spre raza mirifică de soare, atingând-o, furându-i din energie şi înfruptându-ne din absolut.

Oh! De-am putea fi şi pentru o clipită vulturi sau acvile să putem ţinti SUS, sus de tot, să ne recunoaştem, să ne regăsim, să fim doar noi, neraportaţi la nimic, atenţi doar la desăvârşire. Propria desăvârşire!

Cuvintele se opresc şi ele. Din nou. Nu mai vor devenire. Vor să rămână gânduri alambicate.
Cerneala s-a uscat în vârful peniţei. Degetele nu ştiu ce taste să mai apese. Literele nu ştiu ce caractere să mai adopte. Renunţare?
Nu, doar lipsă acută de inspiraţie!